Eugen Predescu vine la DWF pentru a dezvolta și conduce noua divizie de Paid Media a agenției

Eugen Predescu va dezvolta și conduce, începând cu Aprilie 2022, noua divizie de Paid Media a DWF. El va ocupa poziția de Paid Media Managing Director.

Cu o experiență de peste 6 ani în digital marketing, Eugen Predescu s-a remarcat prin extinderea internă și internațională a uneia dintre cele mai mari agenții de performance marketing din România, prin dezvoltarea zonei de performance marketing a primului tool de online marketing certificat Google și Facebook Ads din CEE și prin pregătirea a peste 1.000 de studenți în cadrul programului Google – Atelierul Digital.

Este profesor de online marketing în cadrul Bucharest International School of Management, Online Marketing Speaker, Google Ads Trainer și jurat GPeC.

Eugen vine în cadrul echipei DWF după 3 ani în poziția de CEO al Canopy, unde a reușit o creștere de 4 ori a cifrei de afaceri, a format cea mai mare echipă dedicată de PPC (Pay Per Click) din România și a administrat bugete de digital marketing de peste 16 milioane de euro doar în 2021.

Oportunitatea dezvoltării noii divizii de Paid Media a DWF constă în integrarea directă cu expertiză din serviciile de SEO, unde DWF este lider de piață, dar și integrarea directă cu divizia de Data Analytics, unde compania are date esențiale din peste 700 de campanii desfășurate.

Peste 650 mii de euro vor fi investiți de DWF în dezvoltarea noii divizii de Paid Media, care reprezintă o evoluție naturală pentru îndeplinirea obiectivului companiei de a deveni lider în piața de digital marketing din România.

Din investiția totală, 70% din buget va fi alocat pentru formarea echipei: 25 de poziții pentru specialiști PPC. Restul de 30% vor fi alocați pentru investiții în tehnologie și marketing.

Eugen Predescu, Paid Media Managing Director, DWF:

“DWF a fost mereu o agenție „Search orientated”. Cum această specializare nu putea fi acoperită complet doar de zona de SEO și având în vedere piața și nevoia clienților agenției, dezvoltarea diviziei PPC a venit ca un pas firesc.

Cifrele pe care ni le propunem la DWF, în următorii 2 ani, doar pentru divizia de Paid Media, sunt de 1.4 milioane de euro cifră de afaceri și un portofoliu de 160 de clienți, cu bugete totale de PPC administrate de peste 1 milion de euro lunar în anul 2.

Pentru clienții DWF, avantajul dezvoltării noii divizii se traduce prin optimizarea bugetelor și optimizarea  costului per achiziție.

Integrarea directă a strategiei de Paid Media cu expertiză SEO și Data Analytics de care beneficiază DWF aduce un avantaj crucial pentru clienți, care se traduce prin optimizarea reală a bugetelor, o viziune de ansamblu a strategiei digitale, optimizarea costului efectiv de conversie și optimizarea funnel-ul de vânzare.”

DWF este cea mai mare agenție de SEO din România, cu 9 ani de experiență, o echipă formată din peste 75 de oameni, un portofoliu de peste 700 de clienți și o cifră de afaceri de aproximativ 3 milioane euro în 2021. 

DWF a câștigat premii în competițiile internaționale de SEO, iar specialiștii din cadrul companiei sunt regăsiți adesea ca speakeri și formatori la evenimentele de profil.

De asemenea, DWF face parte din CEE Digital Alliance, alături de alte 15 agenții digitale independente de top, iar de 5 ani ocupă un loc în juriul Competiției Magazinelor Online GPeC ca specialiști SEO.

Data articol: 6 aprilie 2022

Peste 850 de companii își multiplică profitul cu noi

Hai să discutăm despre proiectul tău!

Formular contact

  • This field is for validation purposes and should be left unchanged.