Tendințe SEO în 2022: la ce provocări să te aștepți și cum să te pregătești pentru ele

În digital marketing, succesul depinde de multe ori de puterea de a te adapta la schimbare și de a găsi metode smart de a depăși provocările. 

Când vine vorba despre SEO, aceste condiții sunt esențiale, mai ales în contextul în care Google a avut, doar anul trecut, aproximativ 12 actualizări importante la nivelul algoritmului și, cel mai probabil, activitatea de anul acesta va fi cel puțin la fel de intensă.

Adevărul este că schimbările, mai ales cele care se întâmplă la intervale scurte, ne pot speria, inițial, pe toți. Dar e în regulă.

Și pentru noi a fost o provocare să ne adaptăm strategiile de lucru în 2021, astfel încât ele să se alinieze cu noile modificări ale algoritmului. Deși nu a fost de fiecare dată ușor, fiecare proces de adaptare la schimbare a adus cu sine lecții prețioase, care, cu siguranță, ne vor ajuta și în 2022.

Iar noi, prin articolul acesta, vrem să te ajutăm pe tine. 

Fie că ai un start-up la început de drum sau un business în plină dezvoltare și îți dorești o perspectivă de ansamblu asupra provocărilor care vor veni în 2022, contează să ai strategie de digital marketing și, implicit, de SEO care să țină cont de tendințele actuale. Și, totodată, pe care să fii pregătit(ă) s-o adaptezi ori de câte ori va fi necesar, pentru a-ți atinge obiectivele stabilite.

Iată care sunt cele mai importante tendințe SEO în 2022, de care e bine să ții cont în dezvoltarea strategiei tale de digital marketing: 

 

Tendințe SEO în 2022

#1 Conținutul trebuie să fie relevant și să se bazeze pe intențiile de căutare ale utilizatorilor

Sigur, și până acum era important ca orice tip de conținut să țină cont de intenția de căutare a utilizatorilor. Acest lucru devine, însă, în 2022 mai important ca niciodată. Practic, contentul care răspunde intențiilor de căutare este considerat o condiție sine-qua-non.

Provocarea vine mai ales din faptul că numărul blogurilor existente în prezent depășește un miliard, iar numărul website-urilor – 1,7 miliarde, după cum arată Neil Patel. Asta înseamnă că nivelul competiției e foarte ridicat, mai ales în contextul în care zilnic se publică peste 7,5 milioane de articole de blog. 

 

În acest context…

 

  • Cum poți să atragi atenția utilizatorilor, când competiția e atât de ridicată? 
  • Ce poți aduce în plus prin contentul pe care-l creezi, față de competitorii tăi? 
  • E suficient să publici conținut ținând cont doar de integrarea naturală a unor cuvinte-cheie?
  • Cum poți fi original?
  • Cum poți rămâne relevant?
  • Cum poți să te diferențiezi de competitorii tăi? 

Reține că SEO înseamnă mult mai mult decât folosirea cuvintelor-cheie potrivite

Da, integrarea firească a cuvintelor-cheie rămâne în continuare un factor important pentru conținutul optimizat din punct de vedere SEO. 

Cu toate astea, trebuie să ai în vedere că e foarte posibil ca și alți competitori de-ai tăi să facă deja acest lucru.

Pentru a te remarca, e esențial să privești mai departe. Să-ți pui rotițele creativității în mișcare. Să încerci să aduci o perspectivă nouă, originală. Să te gândești la nevoile reale ale utilizatorilor și să creezi conținut care să le ofere răspunsuri, într-o formă clară, accesibilă și adaptată fiecărei nevoi (în funcție de situație: sub formă de articole de blog care tratează, punctual, anumite teme, sub formă de articole de blog complexe, long-form, sub formă de eBook-uri etc.) 

În plus, e important să dezvolți o strategie de conținut coerentă, astfel încât canalele unde ești prezent (website-ul businessului, canalele de social media pe care activează publicul tău țintă) să se susțină reciproc. 

De pildă, să dai un simplu share pe Facebook la un articol long-form de pe blogul tău, fără să integrezi în corpul postării respective un text captivant și relevant prin care să spui, pe scurt, ideile esențiale din articol sau să stârnești interesul followerilor, s-ar putea să nu aibă prea mare impact. Șansele scad și mai mult dacă titlul articolului respectiv nu reușește să atragă atenția.

 

#2 Factorul EAT devine și mai important 

Expertiză, autoritate și încredere (pe scurt, EAT) – iată cei trei factori-cheie de care depinde nivelul de calitate a conținutului și care vor juca un rol și mai important începând cu anul acesta.

Concret, cu cât site-ul tău prezintă mai multă expertiză, autoritate și încredere, cu atât are șanse mai mari de a ocupa una dintre pozițiile de top în Google.

Dar ce înseamnă, mai exact, acest lucru? 

 

  • Expertiza (expertise) se referă la acuratețea informațiilor și la nivelul cunoștințelor dintr-un anumit domeniu, fiind un criteriu esențial pentru businessurile din categoria YMYL (Your Money, Your Life), așa cum sunt cele din ramura medicală sau financiară. Pe baza acestui factor de ranking, lui Google îi place mai ales conținutul redactat de experți, adică de persoane care au cunoștințele și skill-urile necesare să prezinte, explice, dezbată anumite teme. 

Uite un exemplu: website-ul unei clinici de stomatologie și ortodonție are și o secțiune de blog. Dacă articolele de pe blogul respectiv sunt redactate de specialiști (medici stomatologi/ortodonți), conținutul va prezenta mai multă încredere decât dacă ar fi redactat de cineva fără experiență, care nu cunoaște terminologia și nu o poate explica în termeni simpli. 

Prin urmare, conținutul redactat de experți are șanse mai mari să ocupe o poziție mai bună în motorul de căutare.

Sigur, există content writeri specializați în diferite domenii (inclusiv în cel financiar și medical) care au cunoștințe aprofundate și care pot oferi astfel conținut corect, atent documentat și adaptat fiecărei nișe.

 

  • Autoritatea (authoritativeness) se referă la reputația, la prestigiul pe care un website îl are pe piață, în special în domeniul său de activitate, explică Joshua Hardwich, Head of Content la Ahrefs. În plus, un website cu autoritate este adesea perceput drept o sursă de informare de încredere.

De pildă, dacă te interesează un anumit subiect – afecțiunile psiho-emoționale, să zicem -, cel mai probabil îți vei lua informațiile necesare de pe website-ul unui psihoterapeut sau al unei clinici de psihoterapie în care ai încredere sau despre care știi de la alte persoane de încredere că oferă informații corecte, verificate.

De altfel, gradul de autoritate poate fi „măsurat” și prin opiniile, recenziile, review-urile utilizatorilor. Un număr mare de recenzii pozitive contribuie la o reputație mai bună pe piață.

 

  • Încrederea (trustworthiness) este asociată cu transparența și acuratețea conținutului și, în general, ale website-ului. Putem spune că unele website-uri sunt de încredere, pentru că știm, din experiențele personale anterioare, că am găsit de fiecare dată informații corecte pe ele. Sau, dacă n-am avut noi experiențe directe cu ele, putem spune că ni se par de încredere ținând cont de impresia generală a celorlaltor utilizatori (vezi exemplul anterior cu recenziile). 

Bine, bine, dar cum pot fi expertiza, autoritatea/reputația și încrederea factori de ranking? 

Spre deosebire de alți factori de ranking care sunt mult mai preciși și măsurabili (precum viteza de încărcare a unei pagini, despre care vom vorbi curând), aceștia reprezintă mai degrabă concepte abstracte. 

Cu toate acestea, sunt câteva lucruri pe care le poți face, pentru a-ți îmbunătăți gradul de expertiză, autoritate și încredere și pentru a-ți maximiza șansele de a urca în prima pagină a Google:

 

  • Optimizează-ți constant conținutul vechi, astfel încât el să rămână relevant și actual. 
  • Pentru redactarea conținutului, folosește doar surse de încredere din domeniul tău, astfel încât să le oferi utilizatorilor informații corecte (criteriu crucial mai ales dacă ai un business din sfera YMYL).
  • Dacă delegi sarcinile de content writing, asigură-te că vei colabora cu o persoană sau cu o echipă care-ți cunoaște foarte bine industria sau care se poate adapta cu succes la nișa ta.

Pentru mai multe informații accurate 🙂 despre EAT, îți recomandăm să aprofundezi articolul redactat de Joshua Hardwick, Head of Content la Ahrefs: What is E-A-T? Why it’s important for SEO

 

#3 Experiența utilizatorului pe un website va conta și mai mult decât până acum

Experiența utilizatorului pe o pagină web devine un criteriu și mai important de ranking. Prin experiență ne referim la viteza de încărcare, care contează enorm: gândește-te că doar câteva secunde pot convinge un utilizator dacă rămâne sau nu pe pagina ta. 

Cu cât site-ul tău se încarcă mai greu, cu atât cresc șansele ca utilizatorul respectiv să apese „exit” și să acceseze un alt website – care are o viteză de încărcare mai bună.

Găsești pe site-ul celor de la MOZ un ghid util despre Core Web Vitals, un set de metrici utilizat de Google pentru a analiza experiența utilizatorilor pe un website.  

Dar, dincolo de viteza de încărcare, e important să privești experiența utilizatorilor pe website-ul tău dintr-o perspectivă mai amplă.

Încearcă să te pui în pielea unuia dintre ei: îți place designul? Te atrage contentul de pe homepage, te face să vrei să descoperi mai multe despre business și despre produsele/serviciile oferite? Articolele de blog ți se par utile, relevante, scrise într-o manieră captivantă? 

Acestea sunt doar câteva dintre punctele-cheie care influențează experiența utilizatorilor pe website. 

Tocmai de aceea, asigură-te că website-ul tău are, pe lângă o viteză de încărcare bună: 

  • design atractiv, structurat atent, mobile-friendly;
  • conținut relevant, util, scris corect inclusiv din punct de vedere gramatical, care îmbină armonios partea vizuală cu textul și care te convinge să vrei să afli mai multe.

Apropo de ultimul punct, s-ar putea să-ți prindă bine să citești articolul Cum să scrii articole mai bune: 3 sfaturi de la experți din domeniul content writingului

 

Concluzie

După cum poți vedea, nevoile reale ale utilizatorilor reprezintă principalul criteriu după care să te ghidezi în dezvoltarea strategiei tale de SEO în 2022.

Conținutul relevant, original, care răspunde nevoilor utilizatorilor și, în general experiența pe care aceștia o vor avea pe website-ul tău îți vor maximiza șansele de a ocupa una dintre pozițiile-cheie în Google.

Viitorul SEO nu va fi, cu siguranță, lipsit de schimbări și provocări, mai ales în contextul în care competiția e tot mai mare. Dar cu o strategie de SEO și, în general, de digital marketing smart, flexibilă, care să aibă în centrul ei nevoile utilizatorilor și care să fie adaptată la businessul tău, îți vei putea atinge obiectivele.

 

***

Dacă te-a ajutat acest articol, nu uita să-i dai un share pe rețelele de socializare. S-ar putea ca informațiile să le fie de folos și altora 🙂 

Iar pentru mai multe informații utile și noutăți, te așteptăm și pe paginile noastre de Facebook și Linkedin.

Data articol: 21 ianuarie 2022

Peste 850 de companii își multiplică profitul cu noi

Hai să discutăm despre proiectul tău!

Formular contact

  • This field is for validation purposes and should be left unchanged.