Big Life Trends 2023 – care sunt tendințele în viață și în afaceri

tendințele în viață și în afaceri

Am găzduit la DWF un nou eveniment din cadrul seriei Big Life Projects Trends, programul ce sprijină oameni, business-uri și comunități, pentru identificarea resurselor de dezvoltare și valorificarea potențialului personal și organizațional.

Viorel Spînu – Senior Software Engineer la Cegeka, Mugurel Stan – Big Life Project și Adrian Dragomir – Fondator Termene.ro ne-au împărtășit perspectivele lor despre tendințele majore ale perioadei actuale, atât în viață, cât și în afaceri.

Asistăm la o resetare a paradigmei sociale, în care inteligența artificială devine o prezență reală și ne remodelează viața de zi cu zi, la job, acasă, pe rețele sociale unde noile triburi umane fac incantații la “zeii virtuali”, deloc virtuoși, ai internetului.

Mugurel Stan a detaliat abordarea aleasă de membrii comunității Big Life Project în legătură cu provocările lansate de utilizarea AI-ului. Soluția? Redescoperim valori, credințe, convingeri și le integrăm în comunități umane tot mai prezente, cu rol de catalizator al valorilor sociale.

Adrian Dragomir a precizat că vor fi două valuri mari de schimbări în societate: primul val, cel tăcut, este deja început de firmele high-tech. Acestea dezvoltă, testează, implementează și remodelează procesele operaționale, pentru un plus de eficiență și performanțe accelerate. Al doilea val va cuprinde celelalte business-uri, care nu văd încă importanța AI-ului și vor răspunde “zgomotos” la noua realitate.

Viorel Spînu a generat live, cu ajutorul soluțiilor software de tip AI, o gamă largă de soluții creative. A fost un argument puternic despre cât de aproape sunt de fapt scenariile despre care oamenii (încă) vorbesc la nivel teoretic. Schimbarea de paradigmă se produce acum, peste tot, sub ochii noștri. O generăm prin super tools create pentru scriere de conținut, realizare de imagini și sunete, conversii text-to-video, web design original și multe altele.

Găsiți aici gânduri și imagini din minunata lume nouă a AI-ului, povestite cu entuziasm și luciditate de lideri autentici, oameni de afaceri pentru care afacerile sunt cu și despre oameni, într-un context tot mai “robotizat”.

Data articol: 18 aprilie 2023

Peste 850 de companii își multiplică profitul cu noi

Hai să discutăm despre proiectul tău!

Formular contact

  • This field is for validation purposes and should be left unchanged.