Primele campanii ChatGPT Ads din România s-au blocat la feedul de produse. DWF construiește şi publicǎ gratuit soluția: chatgptads.dwf.ro
Magazinele online din România nu își pot încărca în ChatGPT Ads feedul pe care îl folosesc deja la Google sau Meta, pentru că OpenAI cere alt format. chatgptads.dwf.ro face conversia în mai puțin de un minut, fără cont și fără costuri.
București, 14 septembrie 2026 - DWF creeazǎ și pune la dispoziție în mod public și gratuit chatgptads.dwf.ro, un instrument care convertește feedurile de produse din Google Merchant Center și Meta Commerce Manager în formatul cerut de ChatGPT Ads. Nu necesită cont, email sau card, iar utilizarea este nelimitată.
Un feed de produse este fișierul prin care un magazin online își trimite catalogul către o platformă de publicitate: titluri, prețuri, imagini, disponibilitate. ChatGPT Ads nu acceptă însă formatul XML, cu care lucrează atât Google, cât și Meta. Specificația OpenAI cere un fișier tabelar (TSV, CSV sau JSONL) cu alte denumiri de coloane și cu câteva câmpuri care pur și simplu nu există în feedurile existente.
Practic, un magazin care vrea să facă publicitate în ChatGPT nu poate reutiliza munca deja făcută pentru Google Shopping sau pentru catalogul de Facebook. Trebuie fie să refacă feedul din platforma de e-commerce, fie să aștepte ca furnizorul platformei să adauge un export nativ. Niciuna dintre variante nu se rezolvă în ziua în care advertiserul decide să pornească.
„Nu e o problemă grea. E o problemă plictisitoare. Genul de task care stă săptămâni întregi între un dev ocupat și un client care întreabă «când pornim?»."
Radu Mărcușu, Search Director DWF
Cum funcționează chatgptads.dwf.ro
Utilizatorul introduce adresa publică a feedului și primește fișierul gata de încărcat. Între cele două momente, sistemul:
redenumește coloanele conform specificației OpenAI;
completează câmpurile obligatorii care lipsesc din feedurile Google și Meta, între care numele vânzătorului;
validează codurile GTIN cu cifra de control GS1 (codul standard de identificare a produsului);
scurtează titlurile la 150 și descrierile la 5.000 de caractere, limitele din specificație;
elimină produsele cărora le lipsesc câmpurile minime și face un raport final, ca magazinul să știe ce are de reparat la sursă.
Instrumentul acceptă feeduri din Google Merchant Center, în XML (RSS 2.0 sau Atom), și cataloage din Meta Commerce Manager, în CSV sau XML. Singura condiție este ca adresa să fie publică. Conversia este foarte rapidǎ: de exemplu, un catalog de 3.300 de produse se procesează în câteva secunde. Limita este de 64 MB per feed.
Fără cont și fără stocarea datelor
Utilizarea nu cere cont, email sau card, iar numărul de conversii este nelimitat. Feedul este citit în memorie, convertit și apoi uitat, fără să ajungă într-o bază de date. Fișierul rezultat rămâne 24 de ore la o adresă secretă și poate fi șters imediat de utilizator; altfel dispare automat. În jurnalul tehnic rămân doar domeniul magazinului, cifrele conversiei și adresa IP, păstrate exclusiv pentru prevenirea abuzurilor.
Disponibilitate și acces convertor de feed ChatGPT ads
Instrumentul este disponibil la chatgptads.dwf.ro. Este gratuit, nu are versiune plătită și nu necesită înregistrare. Pentru magazinele care au nevoie de feeduri actualizate în timp real, la fiecare schimbare de preț sau de stoc, ori de feeduri segmentate pe marjă, categorie sau disponibilitate, DWF oferă implementare personalizată.
Contextul: primele campanii ChatGPT Ads din România
Instrumentul a apărut din activitatea proprie de implementare.
„Ne-am lovit de problema asta chiar la noi, în procesul de implementare ChatGPT Ads pentru magazine online din România. Am construit un tool intern fix pentru acest scop, iar acum îl oferim gratuit. Conversia durează un minut și ai lista de produse gata pentru promovare în ChatGPT."
Mihai Vînătoru, CEO DWF
Pe 4 septembrie, DWF a lansat prima campanie ChatGPT Ads pe propriul buget, înainte de a rula campanii pentru clienți. După patru zile complete: 395 de lei consumați, 6.072 de afișări, 72 de click-uri la un cost mediu de 5,49 lei și două lead-uri calificate. Pe segmentul propriu de activitate, agenția notează că platforma nu livrează încă volume mari, probabil din cauza numărului limitat de conversații relevante.
Din acest test au rezultat trei observații utile oricui pornește pe platformă:
Controlul targetării este limitat. Sistemul OpenAI decide singur în ce conversații livrează reclama; advertiserul poate seta în principal restricții geografice și poate încărca liste proprii de audiențe.
Măsurarea contează mai mult ca de obicei. După instalarea ChatGPT Pixel, conversiile din site devin urmăribile și se pot defini evenimente personalizate. Instalarea e simplă, mai ales cu Google Tag Manager deja configurat.
Campaniile de e-commerce cer feed dedicat. Exact blocajul pe care îl rezolvă instrumentul publicat chatgptads.dwf.ro.
DWF lansează în această perioadă campanii ChatGPT Ads pentru magazinele online din portofoliu.
Share this
Ultimele comunicate de presă: