Google Ads · Search · Shopping · YouTube

Fă-ți brandul vizibil când oamenii caută, compară și aleg.

Construim campanii Google Ads în jurul obiectivelor tale, cu o echipă dedicată, creative adaptate și măsurarea conversiilor.

  • Echipă dedicată
  • Expertiză pe canalele Google
  • Tracking și optimizare

Exemple ilustrative · același brand, trei formate

Machetă: anunț text în rezultatele căutării, pentru un brand de exemplu
Anunț Search
Machetă: carduri de produs cu imagine, preț și comerciant, pentru un brand de exemplu
Reclamă de produs
Machetă: reclamă video înaintea unui videoclip, pentru un brand de exemplu
Reclamă YouTube

Brand și domeniu de exemplu. Machete schematice, nu capturi din Google sau din conturi reale.

Obiective

Ce vrei să obții din investiția în Google Ads?

Pornim de la rezultatul comercial. Tipurile de campanii, materialele și ce măsurăm decurg din el; nu aplicăm aceeași combinație tuturor.

  • Vânzări pentru magazinul online

    Promovarea produselor, administrarea feedului și optimizarea în funcție de achiziții și valoarea lor.

    Campanii folosite des
    Shopping, Performance Max, Search
    Ce urmărim
    achiziții, valoarea comenzilor, marja după costul media
  • Lead-uri pentru echipa de vânzări

    Campanii conectate cu pagini relevante și, unde este posibil, cu informații despre calificarea și conversia lead-urilor.

    Campanii folosite des
    Search, Performance Max, Demand Gen
    Ce urmărim
    lead-uri calificate, oportunități, cost per lead calificat
  • Vizibilitate și cerere pentru brand

    Video și reclame vizuale pentru lansări, produse și mesaje de brand.

    Campanii folosite des
    YouTube / Video, Demand Gen
    Ce urmărim
    acoperire, vizionări, căutări de brand
  • Clienți pentru locațiile fizice

    Promovare locală și informații despre locații, cu verificarea eligibilității funcțiilor de măsurare.

    Campanii folosite des
    Search, Performance Max cu obiective de magazin
    Ce urmărim
    apeluri, indicații de traseu, vizite în magazin unde contul e eligibil

Măsurarea vizitelor în magazin nu e disponibilă pentru orice cont: Google aplică criterii de eligibilitate, trafic și confidențialitate. Le verificăm înainte să le propunem ca indicator.

Canale și plasamente

Unde poate apărea brandul tău în ecosistemul Google?

YouTube Shorts este un loc de afișare. Video vertical este formatul. Demand Gen poate fi tipul campaniei. Obiectivul comercial le leagă.

Alege locul de afișare

Machetă: anunț text în rezultatele căutării, pentru un brand de exemplu

Google Search

Unde apare
În rezultatele căutării, deasupra sau sub rezultatele organice, cu elemente suplimentare relevante: linkuri, informații, locație.
Rolul reclamei
Răspunde unei cereri exprimate. Omul caută deja ce oferi.
Materiale necesare
Texte, pagini de destinație potrivite intenției, elemente suplimentare.
Condiții
Afișarea și poziția depind de licitație, calitate și eligibilitate.

Disponibilitatea depinde de tipul campaniei, piață, materiale și eligibilitatea contului. Nu orice plasament se poate cumpăra separat, în orice campanie.

Search partners

Site-uri și aplicații de căutare partenere Google, unde pot apărea reclamele Search. Se pot include sau exclude în setările campaniei.

Google Display Network

O rețea largă de site-uri, aplicații și conținut video, pentru reclame vizuale. Este altă rețea decât Search partners.

YouTube Ads

YouTube Ads: de la primul cadru la următoarea acțiune.

Pentru multe branduri, video e punctul de plecare. Planificăm formatele, pregătim materialele și le legăm de măsurarea rezultatelor.

  • In-stream cu opțiune de omitere. Înainte, în timpul sau după un videoclip. Omul poate trece mai departe după câteva secunde.
  • In-stream fără omitere. Mesaj scurt, văzut integral. Durata permisă depinde de subtipul campaniei.
  • Bumper. Câteva secunde, pentru un singur mesaj clar și memorabil.
  • In-feed. În rezultatele căutării YouTube și lângă videoclipurile recomandate. Omul alege să îl deschidă.
  • Shorts. Video vertical, între clipurile scurte, pe mobil și pe alte dispozitive.
Machetă: reclamă video verticală între clipuri scurte, pentru un brand de exemplu
Shorts, exemplu ilustrativ

Masthead, formatul de pe pagina principală YouTube, e o opțiune specială, disponibilă doar prin rezervare. Duratele și dispozitivele acceptate le verificăm pentru fiecare campanie; nu orice format e disponibil în orice tip de campanie.

Aceeași idee, orizontal și vertical

  1. Începutul. Primele secunde spun de ce merită să rămâi.
  2. Produsul. Apare devreme, în uz.
  3. Brandul. Vizibil înainte de momentul în care se poate omite.
  4. Subtitrări. Mesajul rămâne clar și fără sunet.
  5. CTA. Un singur pas următor, legat de pagina de destinație.
Machetă: aceeași reclamă video în format orizontal și vertical, cu cinci repere numerotate
Exemplu ilustrativ pentru un brand demonstrativ. Zonele umbrite din varianta verticală pot fi acoperite de interfață.
Cristi Jumară, Director Social Media DWFÎn august 2024, DWF a investit în Jumara Productions pentru a conecta strategia de marketing cu producția video specializată. Echipa de producție lucrează cu specialiștii Paid Media pe concept, variante și adaptări. Cristi Jumară, Director Social Media, cofondator Jumara Productions.

Publicitatea pe YouTube e diferită de creșterea organică a canalului (YouTube SEO & Growth), un serviciu separat, de Social Media.

Tipuri de campanii

Fiecare tip de campanie are alt rol.

Alegem combinația după obiectiv, date și materiale. Deschide un card ca să vezi ce verificăm.

  • Search

    Pentru cererea exprimată prin căutări.

    Ce verificăm

    Alegem intențiile relevante, analizăm termenii de căutare, adăugăm cuvinte negative, scriem textele și verificăm pagina de destinație. AI Max este o setare a campaniilor Search, care extinde potrivirea și textele; o evaluăm, nu o activăm implicit.

  • Shopping

    Pentru promovarea produselor.

    Ce verificăm

    Rezultatele depind de calitatea feedului din Merchant Center: titluri, imagini, prețuri, disponibilitate și concordanța cu site-ul. Reclamele Shopping sunt plătite; listările gratuite sunt un program separat.

  • Performance Max

    Campanie orientată spre obiective, distribuită pe mai multe canale.

    Ce verificăm

    Nu e un canal, ci un tip de campanie care folosește inventarul Google Ads. Funcționează cu obiective, materiale, feed și semnale de audiență. Controlul pe fiecare plasament nu este identic cu cel din campaniile dedicate, iar raportarea pe canale ajută la interpretare.

  • Demand Gen

    Pentru campanii vizuale pe canalele eligibile.

    Ce verificăm

    Poate rula pe YouTube, Discover, Gmail, Maps și Google Display Network. Pentru Maps sunt necesare location assets. Nu orice combinație de format și canal e compatibilă; verificăm la configurare.

  • YouTube / Video

    Pentru acoperire și vizionare, cu formatele potrivite.

    Ce verificăm

    Pentru obiective de conversie, Google a mutat Video Action Campaigns în Demand Gen. Alegem tipul de campanie după obiectiv, nu după format.

  • Display

    Publicitate pe site-uri și aplicații.

    Ce verificăm

    Google mută crearea campaniilor Display în Demand Gen, cu un instrument de migrare disponibil din iunie 2026. Planificăm campaniile noi în fluxul actual.

Reclame și răspunsurile AI. Google poate afișa reclame Search, Shopping și Performance Max deasupra sau sub AI Overviews, în piețele unde acestea există. Inventarul nu se poate targeta separat. Reclamele din interiorul răspunsului nu sunt disponibile în România la 18 septembrie 2026.

Echipa DWF

O echipă care leagă investiția media de obiectivele businessului.

Automatizarea Google lucrează cu ce primește. Echipa dedicată se asigură că primește obiective corecte, date bune și creative relevante, verifică rezultatele și ia deciziile comerciale.

  • Strategie

    Obiective, audiențe, ofertă, priorități, sezonalitate și alocarea bugetului.

  • Campanii și automatizare

    Structură, licitare, analiză, excluderi și evaluarea opțiunilor automate.

  • Creative și experiență

    Texte, imagini, video și coerența dintre reclamă și landing page.

  • Date și optimizare

    Tracking, verificarea conversiilor și interpretarea rezultatelor în context comercial.

eCommerce: marja, nu doar veniturile

Aceeași valoare a comenzilor poate însemna profit diferit. Ținem cont de marje, stocuri și retururi când alegem produsele promovate și obiectivele de licitare.

Lead generation: oportunități, nu formulare

Un formular completat nu e încă un client. Stabilim cu echipa de vânzări ce înseamnă o oportunitate calificată și urmărim acel rezultat.

  1. Rezultate și date comerciale
  2. Ipoteză
  3. Test în campanii
  4. Analiză
  5. Decizie: extindem, ajustăm sau oprim
Ciclul de testare: rezultatele informează următoarea ipoteză.

Automatizare, cu control

  • evaluăm opțiunile automate (strategii de licitare, AI Max, Performance Max) pentru fiecare obiectiv;
  • analizăm termenii de căutare, plasamentele și materialele generate automat;
  • propunem experimente cu ipoteză și criteriu de decizie stabilite dinainte;
  • nu declarăm o variantă câștigătoare fără un test efectiv.

Strategiile de licitare, Performance Max și AI Max sunt funcții ale platformei Google, nu tehnologie DWF. Producția video, paginile de destinație și implementarea trackingului se stabilesc în propunere, nu sunt incluse automat.

Tracking și confidențialitate

Decizii mai bune încep cu măsurarea corectă.

Lucrăm cu echipa de Data Analytics pentru planul de măsurare, implementare și verificarea conversiilor.

  1. ReclamăClick sau vizionare.
  2. VizităGoogle tag, prin GTM, măsoară ce se întâmplă pe site.
  3. Solicitare sau achizițieConversia principală, numărată o singură dată.
  4. Rezultat comercialLead calificat, vânzare, marjă, din CRM sau magazin.
  5. FeedbackRezultatele se întorc în Google Ads, unde infrastructura permite.
Schemă, nu date. Nicio configurare nu măsoară complet toate acțiunile.

Google tag, GTM și GA4

Google tag trimite evenimentele. Google Tag Manager administrează etichetele fără modificări repetate în cod. GA4 analizează comportamentul pe site. Fiecare are rolul lui.

Conversii principale și secundare

Principalele ghidează licitarea. Secundarele se urmăresc fără să influențeze optimizarea. Aceeași acțiune nu se numără de două ori.

Enhanced conversions

Folosesc date furnizate de utilizator, criptate, pentru a lega mai bine conversiile de reclame. Pentru lead-uri, pot conecta rezultatele din CRM cu interacțiunile publicitare. Potrivirea nu este completă.

Import din CRM

Lead-urile calificate și vânzările confirmate pot fi trimise înapoi, unde infrastructura permite, ca optimizarea să urmărească rezultatul, nu doar formularul.

Atribuite, modelate, comerciale

Google Ads raportează conversii atribuite reclamelor și, unde nu are date directe, conversii modelate. Rezultatele comerciale vin din businessul tău. Le comparăm, nu le amestecăm.

Consimțământ în SEE. Pentru utilizatorii din România și restul SEE, consimțământul se obține întâi, printr-un banner sau o platformă de consimțământ. Consent Mode transmite apoi alegerea către Google, inclusiv semnalele ad_user_data și ad_personalization. Nu înlocuiește bannerul și nu face implementarea conformă automat.

Politici Google Ads

Grijă pentru brand, date și experiența după click.

Pregătim campaniile în acord cu politicile Google Ads pentru piața și industria ta. Aprobarea o decide Google.

  • identitatea comercială și oferta prezentate transparent;
  • afirmații verificabile, fără poziții, ROAS sau aprobări garantate;
  • aceeași ofertă în reclamă și pe pagina de destinație, o pagină funcțională și accesibilă;
  • restricțiile pentru produse, industrii și publicitatea personalizată;
  • verificarea advertiserului și certificările sectoriale, unde se aplică;
  • datele din Merchant Center corecte: produse, prețuri, disponibilitate, informații comerciale.
Ce nu facem
  • nu spunem că reclamele plătite îmbunătățesc pozițiile organice;
  • nu folosim conturi sau domenii noi ca să ocolim o suspendare;
  • nu folosim date ale clienților (Customer Match) fără temei legal și fără condițiile de eligibilitate ale contului.

Rezultate și recunoaștere

Ce am demonstrat deja în campaniile de search

Un caz publicat și patru distincții internaționale pentru campanii de search. Fiecare cu context, perioadă și sursă, nu cifre scoase din context.

MEDICAL · GOOGLE ADS · CAZ PUBLICAT DE DWF ÎN 2026

Spital din București

  1. ProvocareaTransformarea traficului plătit în programări relevante.
  2. Ce am schimbatRestructurare Google Ads după intenție și redistribuirea bugetului.
  3. PerioadaRezultate raportate după șase luni.

Mai multe programări, cu un cost total mai mic.

REZULTATELE, FAȚĂ DE PERIOADA ANTERIOARĂ

  • programări+43,8%
  • cost per pacient−42,4%
  • cost total−17,2%

Barele arată indexul: perioada anterioară = 100. Rezultatele unei campanii anume, nu o medie sau o promisiune. Sursa: studiile de caz DWF (se deschide într-o filă nouă)

Recunoaștere internațională pentru campanii de search

Toate premiile și nominalizările DWF
  • CâștigătorBest Low Budget Campaign (PPC) (Large)European Search Awards 2023Client: Barhat
  • CâștigătorRetail Campaign of the YearEuropean Paid Media Awards 2024Client: F64
  • ShortlistBest Use of Search – Retail / Ecommerce (PPC) (Large)European Search Awards 2024Client: F64
  • ShortlistBest Use of Search – Finance (PPC) (Large)European Search Awards 2024Client: Filbo

Cum lucrăm

  1. Înțelegem obiectivele și businessul

    Produse, marje, stocuri, procesul de vânzare și ce înseamnă un rezultat bun.

  2. Evaluăm contul, datele și paginile

    Structura campaniilor, conversiile măsurate, feedul și experiența după click.

  3. Construim planul de campanii și testare

    Tipuri de campanii, bugete, materiale și primele ipoteze de test.

  4. Optimizăm și discutăm rezultatele

    Ajustăm pe baza datelor și a rezultatelor comerciale, nu doar a cifrelor din platformă.

Studii de caz

Proiecte Paid Media publicate de DWF

Ce era de rezolvat, ce am făcut și ce s-a schimbat, cu perioada și sursa cifrelor scrise lângă ele.

Vezi studiile de caz Paid Media

Întrebări frecvente

Ce ne întreabă brandurile despre Google Ads

Informațiile despre platforma Google sunt verificate în Centrul de ajutor Google Ads la 18 septembrie 2026.

Ce include administrarea Google Ads?

Strategia, structura campaniilor, bugetele, licitarea, analiza termenilor de căutare și a plasamentelor, excluderile, optimizarea și raportarea. Producția video, dezvoltarea paginilor de destinație și implementarea trackingului se stabilesc separat în propunere, în funcție de ce ai deja.

Cum separăm bugetul media de costul agenției?

Sunt două sume diferite. Bugetul media este ce plătești către Google pentru afișarea reclamelor. Costul serviciilor DWF acoperă strategia, administrarea și componentele incluse în colaborare. Merită discutate separat, ca să știi cât ajunge efectiv în campanii.

Când alegem Search, Shopping sau Performance Max?

Search, când oamenii caută deja ce oferi. Shopping, când vinzi produse cu un feed bun. Performance Max, când obiectivele, datele și materialele sunt suficient de solide pentru distribuția pe mai multe canale. Adesea rulează împreună, cu roluri diferite; combinația se alege pentru fiecare cont.

Putem rula campanii doar pe YouTube?

Da. Tipul de campanie și formatele depind de obiectiv: acoperire, vizionări sau conversii. Pentru conversii, campaniile video rulează acum prin Demand Gen. Publicitatea pe YouTube este diferită de creșterea organică a canalului (YouTube SEO), care ține de Social Media.

Cine produce materialele video?

Echipa DWF de creative și producție: concepte, scenarii, producție video și adaptări pe formate. În august 2024, DWF a investit în Jumara Productions pentru a conecta strategia de marketing cu producția video specializată. Ce producem pentru contul tău se stabilește în propunere.

Cum măsurăm vânzările și calitatea lead-urilor?

Definim conversiile principale, verificăm că nu se numără de două ori și, unde infrastructura permite, importăm din CRM lead-urile calificate și vânzările. Separăm formularul completat de oportunitatea reală, cu criterii stabilite împreună cu echipa de vânzări.

Ce influențează timpul necesar evaluării rezultatelor?

Bugetul, volumul de conversii, ciclul de vânzare, sezonul, calitatea datelor și câte schimbări testăm în paralel. Campaniile automatizate au nevoie de date ca să învețe. Stabilim dinainte ce urmărim și când decidem.

Strategie Google Ads

Hai să construim strategia Google Ads potrivită businessului tău.

Spune-ne ce promovezi și ce vrei să obții. După ce trimiți cererea:

  1. Un specialist DWF analizează obiectivul, provocările și resursele disponibile.
  2. Clarificăm împreună contextul și oportunitățile.
  3. Stabilim următorii pași pentru o propunere personalizată.
Obiectivul principal

Bugetul media e opțional și e separat de costul serviciilor DWF.

Nu trimitem nimic de aici. Continui în formularul DWF de strategie, unde confirmi informarea privind datele personale (se deschide într-o filă nouă) și adaugi piețele, perioada și detaliile campaniilor actuale.