Advertoriale sau Native Advertising: alegerea corecta pentru o campanie SEO in 2016

Despre Native Advertising s-a mai scris pe blogul DWF si cu alte ocazii, integrarea conceptului in campaniile SEO fiind tratata atat separat, cat si in paralel cu activitatea de Content Marketing. In esenta, native advertising desemneaza un tip de promovare (advertising), in care mesajul publicitar/ continutul este livrat intr-o forma foarte similara (nativa) contextului din site-ul in care apare.
Din acest punct de vedere diferenta intre clasicele advertoriale si materiale scrise intr-o campanie de native avertising nu este evidenta. Exista voci in industria de advertising care considera aceste notiuni drept echivalente, sau, mai bine spus, vad in native advertising un termen nou pentru advertoriale. Harvard Business Review a publicat un studiu in care detaliaza insa diferentele intre aceste doua concepte.
La nivel global se poate observa insa o dinamica evidenta a pietei catre native advertising in detrimentul advertorialelor. Comparatia celor doua sintagme in Google Trends releva urmatoarea evolutie, din 2005 pana astazi:
Advertorialele sunt articole scrise cu intentia de a expune beneficiile unui produs si de a realiza o vanzare. Cititorul isi poate da seama imediat ca citeste un material creat pentru a-i vinde respectivul produs. Cu toate acestea, informatia contine elemente utile, fiind mai putin intrusiva decat un banner sau o reclama clasica.
Din punct de vedere SEO, marca acestui tip de continut este prezenta linkurilor directe, de cele mai multe ori intr-un context supra-optimizat la nivel de densitate cuvinte cheie. De asemenea, publicarea de advertoriale cu link direct catre website (fara atributul nofollow) este considerata de Google o indercare de manipulare a rezultatelor, putand atrage chiar penalizarea unui site.
Diferenta majora intre un advertorial si un articol de tip native advertising este data de experienta pe care o ofera vizitatorului, persoanei care consuma respectivul continut. Prin native advertising, cititorul simte ca primeste informatii valoroase, nu doar o lista cu beneficiile unui produs, ori cu cat de minunat este acesta, din toate punctele de vedere.
Un articol de tip native advertising realizat in cadrul unei campanii SEO va include spre exemplu si linkuri spre alte site-uri relevante pentru subiectul dezvoltat, pe langa linkul spre site-ul beneficiarului. De asemenea, strategia de linkbuilding va dicta distributia ancorelor si a atributului nofollow, astfel incat referinta la website sa se integreze intr-un mod cat mai natural in context.
Pe piata de servicii de optimizare SEO din Romania exista foarte multe oferte de advertoriale, de la freelanceri sau chiar agentii de SEO. De cele mai multe ori, acestea sunt practic o serie de articole postate in bloguri de slaba calitate, cu un continut evident publicitar si supra-optimizat din punct de vedere SEO, in incercarea de a induce in eroare motorul de cautare, astfel incat sa imbunatateasca pozitionarea site-ului unui beneficiar pentru un anumit cuvant cheie. Integrarea unor astfel de pachete cu advertoriale intr-o campanie SEO este deosebit de periculoasa si poate atrage o penalizare de tip Google Penguin.
O campanie SEO moderna, corect implementata, poate utiliza si advertoriale in construirea profilului de linkuri, insa doar in baza unei atente analize a calitatii site-urilor pe care acestea se vor publica si a strategiei competitorilor care performeaza cel mai bine in industria respectiva. In nici un caz insa nu este recomandata postarea de advertoriale in retele de bloguri apartinand unei persoane sau unei firme, pentru ca acestea sunt cel mai usor de identificat de Google, motorul de cautare penalizand in mod regulat site-urile care participa in astfel de scheme de linkuri.